Stima, definitie si caracterizare

Ora 15.51- mail de la un prieten: "Iti propun urmatorul subiect: cuvantul stima, un cuvant rar folosit astazi sau folosit in contexte formale care i-au risipit din “parfumul” care eu cred ca acest cuvant il avea in trecut.
Dex-ul ne propune urmatoarea definitie: “stima = A avea stimă, consideraţie pentru cineva sau ceva”. O definitie mai elocventa cred eu ca este cea oferita de Nodex: “stima = Sentiment favorabil determinat de o opinie bună faţă de o persoană pentru meritele sau pentru calităţile acesteia; respect. Demn de ~. A inspira ~. A avea ~ pentru cineva a stima pe cineva. Cu ~, cu toată ~a formulă de politeţe cu care se încheie o scrisoare sau o cerere. 2) Atitudine care decurge din acest sentiment.”
Ca sa rezumam rezulta ca a fi stimat denota o opinie favorabila a celor din jur asupra ta. Lasand la o parte intelesul cuvantului ca formula de politete, formula care amandoi o cunoastem prea bine; in contextual social actual crezi ca mai exista oameni care sa fie demni de o asemenea “caracterizare”? Ca sa nu exagerez sunt asemenea oameni, insa esti de acord cu mine ca sunt foarte putini, poate chiar pe cale de disparitie?"

Raspuns: Oamenii puternici, cei pe care ii avem langa noi, ii cunoastem sau ii vedem la TV, citim despre ei sau intram intr-un oarecare contact sunt cei pe care cel mai adesea ii respectam. Dar pentru a respecta un om nu ai nevoie de prea multi stimului, iar acesta se poate castiga atat printr-un simplu gest pe care acea persoana l-a avut la momentul oportun, sau se poate impune, nu trebuie neaparat sa iubesti o persoana pentru a-i purta respect. Romanii nu l-au iubit niciodata pe Hannibal, dar dupa ce i-a adus aproape de distrugerea totala au invatat ceea ce ar fi trebuit sa faca inca de la inceputul confruntarilor cu el: sa-l respecte, iar numai dupa aceasta au fost capabili sa il invinga. Acest mod de apreciere poate fi mimat si avem exemple nenumarate ale fatarniciei afisate in scopul de a obtine beneficii de pe urma prezentarii intr-un mod fals al acestuia caci nu toti suntem capabili sa facem diferenta intre realitatea concreta si felul in care suntem vazuti de altii, iar egocentrismul si cultul personalitatii face o larga intrare unor pesonaje dominate de sentimente artificiale imbracate intr-o haina ce-ti inseala privirea. Este elocvent modul degradant de comportament, umilitatea aratata, dar mai ales versurile-pentru ca ele sunt cele care au strabatut cel mai bine peste timp- ale maestrului Adrian Paunescu pentru familia Ceausescu. Nimic nu ar fi putut trada in acele momente de glorie artistica dedicata "Conducatorului iubit", impresia de revolutionar ce avea sa devina, mentalitatea de reformator al neamului dovedita peste ani si sistemul de valori anticomuniste imbratisate de marele pan.

Stima este un sentiment al maturitatii complete, se castiga in timp, niciodata nu te nasti cu ea, oricat de albastru ar putea fi sangele tau. Fiind un sentiment autonom, ajungem sa o nutrim in urma unei atentii analitice acordate persoanei in cauza si este rezultatul interactiunii acesteia cu diferiti factori, al comportamentului, modului de gandire si actiunilor intreprinse in situatii considerate de noi cel mai adesea limita.

Ea nu se castiga prin inscaunarea intr-o functie, poate fi doar o aparenta, dar in esenta tocmai existenta acesteia pentru acea persoana este masura marimii pe care omul o da titlului cu care a fost investit. Moralitatea este poate praful ce ramane in urma dupa ce omul nu mai este pe hilt, de aceea in momentul in care ai posibilitatea accesarii unei inalte demnitati statale sa te autoexaminezi, sa ai in vedere posibilitatea ca predecesorii tai sa se fi numit Mihai Viteazul, Ferdinand Intregitorul, I.C. Bratianu, M. Kogalniceanu sau Corneliu Coposu si daca vei avea acordul constiintei tale ca vei onora momoria lor atunci viitorul se prevede stralucitor.

Partea care cucereste din acest cuvant, stima, este aceea ca nu da nastere niciodata unor sentimente negative, nu lasa loc invidiei, o minimizeaza in asa fel sau reuseste sa o remodeleze sub forma dezirabila a admiratiei si exemplului demn de urmat. Daca ar putea sa coexiste in mod sincer societatii actuale am convingerea ca s-ar apela mult mai rar la insultele si calomniile cotidiene, gradul de gandire pozitiva ar fi mult mai ridicat pentru ca s-ar invedera o gama variata de exemple si nu contraexemplele asa cum se procedeaza in general. Campaniile electorale ar putea in sfarsit sa ofere aplicare definitiei termenului, pentru ca observ cel mai adesea anticampanii si sunt pus mereu in postura de a alege intre doua rele, ceea ce nu este tocmai ce mi-as dori. Ma apasa curiozitatea spre a afla ce fapte nedemne ar putea fi puse pe seama unuia dintre candidatii la presedentie in campania din aceasta toamna, si ma refer aici la Printul Radu Duda, dar ma vad silit sa-mi stavilesc acest simtamant pana la momentul oportun si sa-mi exprim uimirea la momentul comiterii faptei.

Concluzionand, stima tinde sa devina un sentiment atat de indepartat de varietatea acelora pe care le incercam zi de zi, incat am putea ajunge la concluzia ca nu o putem avea decat pentru oamenii despre care stim ca au fost ilustrii dar nu i-am cunoscut niciodata si poate este mai bine asa pentru ca am fi putut trai dezamagiri, iar nevoia de idealuri trebuie hranita constant si nu stavilita de circumspectie.

Fratia puterii

Gemenii univitelini sunt absolut identici din punct de vedere genetic, iar aceasta mostenire comuna ar putea sa ne conduca la ideea ca aceste 2 persoane ar trebui sa posede un fizic identic, un mod de gandire aidoma, sa aibe aceleasi trairi si sentimente in fata aceluiasi stimul. Dar realitatea tine sa ne contrazica si este dovedit ca pana si acest gen de persoane au o mare individualitate, au caractere diferite, moduri de exprimare si comportament diferit. Aceste neconcordante sunt masura interferentelor dintre genotip si mediul inconjurator.

Va propun un exercitiu de imaginatie: sa despartim inca de la nastere gemenii, sa spunem 2 baieti si sa ii antamam pe fiecare in medii sociale diametral opuse. Peste 40 de ani cei doi si-au creat deja adevarate imperii, unul dintre ei in lumea interlopa iar cel de-al doilea in spatiul politic, notorietatea fiind un termen comun pentru cei doi, averea aproximativ de aceeasi valoare. Totusi trebuie analizat modul in care cei doi au ajuns la aceste realizari, iar aceasta analiza o voi face ca o paralela intre activitatile pe care le-au desfasurat. Interlopul are in aria sa de activitati un set intreg de afaceri ce implica proxenetism, camatarie, trafic de droguri si arme, furturi, taxe de protectie. De cealalta parte gama este mult mai elevata: spalare de bani, mita, trafic de influenta, si alte "tunuri" fiscale. Ceea ce trebuie scos in evidenta este urmatorul aspect: scopul comun de a obtine sume mari de bani fara un temei cinstit este adus la indeplinire prin mijloace atat de diferite si totusi atat de asemanatoare. Se poate spune ca utilizeaza acelasi algoritm, inlocuind numai valorile relative si puterea la care este ridicat acesta.

Traficul de influenta poate fi privit ca o garantie pentru acela in favoarea caruia se executa, oferita acestuia ca efect al indeplinirii obligatiilor sale trecute sau pentru nasterea unor obligatii viitoare. Comparand, putem gasi un analog in noianul de ilegalitati ale celuilat frate in taxa de protectie, caci si aceasta este perceputa in ideea garantarii unei stari de siguranta, tot prin folosirea influentei in cadrul unui grup cu perceperea unei sume de bani in schimbul unui serviciu.

In domeniul politic, prostitutia si proxenetismul sunt acceptate sub forma traseismului politic, iar asemanarea este izbitoare, caci lipsa de valori morale, lipsa de atasament fata de un curent politic duce la formarea unor grupari de indivizi ce migreaza dupa buna traditie a transhumatei de la un partid politic la altul in functie de interesele de moment.

Furtul este o activitate prin care se ia in posesie fara just temei un bun care se constituia ca facand parte din proprietatea unui alt individ, acest gen de inavutire, in modul simplu si elocvent aratat mai sus, apartinand activitatilor primului frate. Nu este admis ca atare in celalalt mediu deoarece este un termen prea dur si plus de asta poate fi ocolit cu demnitate, eleganta si dexteritate. Solutia este la indemana, pentru a fi mai exacti si temeinici, se poate da nastere unei propuneri legislative si cu inteligenta de rigoare i se poate da o aparenta pozitiva. Spre exemplu se emite o lege cum ca la construirea tuturor soselelor din Romania trebuie folosit numai asfalt produs la noi in tara, de catre o firma autohtona. Nimic mai patriotic, dar detaliul ce putea sa scape unei priviri superficiale este "Cate astfel de firme exista in tara noastra?". Raspunsul este simplu: doar una. Si iese altfel la suprafata un altfel de interes de acum, ce ar putea fi privit dincolo de latura sa nationalista. Scopul a fost insa indeplinit de altfel pentru ca nu mai este nevoie de masluirea unei licitatii, furtul de informatii intre contracandidati, poate concurenta neloiala, si sincer vorbind intre toate aceste infratiuni si celelate solutii care sunt, vorba lui Caragiale, sublime, dar lipsesc cu desavarsire vom alege pe acestea din urma. Este putin probabil sa alegi de unul singur si sa iesi pe locul doi, si asa s-a mai nascut un tun. Nu s-a furat nimic, caci nu a ramas nimic sa se fure, infractiunea a fost inabusita inca din fasa prin lipsisea ei de obiect.

Formele de organizare aferente celor doua lumi diferite despre care am vorbit mai sus sunt cunoscute ca partide politice, grupuri parlamentare sau grupuri de influenta intr-un caz, iar in celalalt ca si gasti, grupari interlope sau clanuri. Puterea fiecarora sta in numarul de membri, ca prima conditie. Cu cat sunt mai mult afiliati sau inclusi, cu atat forta data de numar creste, influenta este sporita progresiv, iar concurenta depasita. Fiecare membru are un aport semnificativ atat in luptele de strada cat si ca votanti in Parlament, iar cooptarea unora noi aduce in principiu dupa sine alte asemenea avantaje. Cel mai puternic grup domina afacerile in lumea subterana cu impunerea prin violenta, iar cel mai puternic partid acapareaza puterea si ia parte la masa business-urilor cu adevarat importante.

Azi am avut o conversatie cu tema ironica la munca in compania unui prieten, cu scopul de a ironiza comportamentul fals al unui coleg:

El: Am o intrebare… de ce? De ce ne place sa fim falsi, unii fata de altii si chiar fata de noi, de ce este natura umana construita in asa fel? Poti sa iti imaginezi cum ar fi daca am putea fi sinceri cu noi insine si cu cei din jur?

Eu: Falsitatea nu este o caracteristica definitorie a firii umane, este doar un virus polimorf, ce tine sa te modeleze in functie de situatiile pe care esti impins sa le infrunti in viata cotidiana, este in mare parte o mantie asezata asupra constiintei, care iti acopera adevaratele trairi si filtreaza catre suprafata numai acele trasaturi dezizabile, conforme cu nevoile scrupuloase ale acestei societati metastazice.

El: Intr-adevar , dar vezi tu, tocmai aceste nevoi "scrupuloase” cum le spui tu, situatiile de zi cu zi din societatea aceasta, chipurile, civilizata, ne imping catre fapte si gandiri reprobabile care ajung pana la urma sa ne defineasca intr-o masura decisiva si sa ne catalogheze drept FALSI si cu nimic mai buni decat un parameci incapabil de a se dezvolta deasupra conditiei sale.

Concluzia: cu totii suntem frati, asa ne-a lasat Dumnezeu.

Justitia este oarba

Se intampla adesea sa constat, in urma vizionarii a diferite emisiuni de televiziune, ca noi avem un presedinte activ. El este ochiul filozofic, critic si benevol a tot ceea ce se intampla pe scena politica a tarii. Este harazit de Dumnezeu pe aceste meleaguri sa emita cu o frecventa foarte ridicata concluzii indubitabile asupra activitatii cu caracter ilicit a unora sau altora dintre oamenii de afaceri autohtoni, mogulilor de presa sau altor indivizi care aduc intr-un anume fel atingere intereselor poporului. Si cine ar putea sa fie o pavaza mai putenica, un zid de neclintit in fata acestor tradatori de neam si de patrie daca nu chiar marele conducator, caci datorita domniei sale putem dormi la fel de linistiti ca atunci cand FNI veghea pentru noi.

La fel de incoruptibil ca J.J.Rousseau si cu un mare apetit de harta cu jivinele ce ne jecmanesc tara de banii publici a decis sa scoata la iveala detalii din noul dosar instrumentat de DNA omului de afaceri Sorin Ovidiu Vantu, acest tunar al mediului economic, mereu in umbra si posesor al unor lacate fermecate pe care justitia inca nu a reusit sa le sparga. Discutia s-a purtat asupra unei afaceri intre Petrom si PSV Company(fosta Petromservice) si castigul s-a definit printr-un retur de TVA de la stat in valoare de numai 60 de milioane de Euro. Concluzia a fost una: "Ca-i ilegala, e dovedita", doar ca la auzul acestei replici nu am avut loc in constiinta mea acea refulare de ura pentru un furt imens executat de catre un asa zis recidivist ci mi-au venit in minte cuvintele profesorului Antonie Iorgovan, un mare jurist, unul dintre cei care au colaborat la elaborarea actualei Constitutii a Romaniei, la adresa lui Traian Basescu: "Presedintele tarii are un respect pentru Constitutie precum are sarpele pentru broscuta", si am sa adaug eu la domeniile de respect chiar si celelalte legi, ca sa fim cat mai exacti.

In 2007, atunci cand era un delir politic legat de suspendarea Presedintelui, domnul Basescu a tinut sa ne dea dovada unor temeinice cunostinte de drept, dezbatand cu dezinvoltura articolele din Constitutie care se presupune ca ar fi fost incalcate de domnia sa in exercitiul functiunii. Se pare ca a uitat acum cu totul orice principiu de drept, iar unul dintre acestea este separatia puterilor. In orice stat de drept puterea se imparte in Legislativa, Executiva si Judecatoreasca. Nu se admit sub nicio forma imixtiuni ale oricareia dintre ele in domeniul de aplicare al celeilalte. Ei bine, un alt principiu consacrat de Codul Penal roman este acela al prezumtiei de nevinovatie, iar in conformitate cu acesta nicio persoana nu este vinovata de o infractiune pana la pronuntarea unei decizii definitive si irevocabile a instantelor de judecata. Se face ca in situatia prezentata mai sus presedintele a luat in derizoriu justitia si a calcat cuvintele sacre din momentul investirii sale atunci cand a spus "...Jur sa respect legile tarii...". In cadrul unui razpuns oficial dat de DNA la cererea unor jurnalisti cu privire la detaliile expuse de Presedinte se sustinea ca informatiile solicitate sunt exceptate de la accesul liber al cetatenilor, logic, pentru ca dosarul se afla in faza de urmarire penala si divulgarea oricarei informatii poate periclita bunul mers al anchetei. Totusi se pare ca undeva a avut loc o scurgere de informatii, in profitul unei anumite persoane, ceea ce denota nu numai incalcarea unor legi de catre acea persoana, ci si ilicitul prezent in sanul Justitiei. Este clar pentru toata lumea acum ca nimeni nu respecta nimic, toate activitatile se desfasoara dupa bagheta dirijorului politic, procurorii sunt instrumentele de buzunar ale unor corupti iar anchetele sunt comandate politic in scopul denigrarii, cu precadere in campaniile electorale.

Va amintiti in ce perioada a fost arestat Becali,...exact in aceeasi perioada in care fiica inaltului demnitar era suspectata de niste afaceri putin ilegale, niste venituri putin cam mari, pe care tinea dumneaei sa le explice prin tranzactii anterioare. A fost nevoie doar de un semn, de un personaj oportun pentru a deturna atentia opiniei publice catre altceva ce se anunta mai interesant, de o directiva de sus pentru partidul de la purtator sa nu comenteze nimic asupra noii arestari si povestea era ca si incheiata. Concluzia locala: Sa moara mogulii de presa, Vivat mogulii!!!

Ceea ce avem a desprinde printre aceste randuri este ca Justitia este oarba, dar are un auz dezvoltat si o gura sparta si cine stie sa o maguleasca are a profita de pe urma ei. Cu toate astea sa nu omitem din vedere un fapt: luati aminte domnule presedinte de ce i s-a intamplat lui Nastase cand nu a mai avut puterea - un scandal, o matusa, un dosar, si in final lipsire totala de capital politic, deci fiti mai circumspect caci orbii sunt foarte razbunatori odata ce nu mai au nimic de castigat.

Quo vadis societas?

Termenul de societate provine din latinescu "societas" si este definit intr-un dictionar politic drept ansamblu unitar, complex sistemic, organic integrat, de relaţii între oameni, istoriceşte determinate, condiţie şi rezultat al activităţii acestora de creare a bunurilor materiale şi valorilor spirituale necesare traiului lor individual şi colectiv. Lipsind de acest inteles stiintific anume determinat termenului, prin societate ajungem sa intelegem astazi mult mai mult sau mult mai putin decat ceea ce pentru acest cuvant a fost menit sa reprezinte. Ne putem opri spre exemplu asupra sensului de societate civila, inalta societate, societate de avocatura, sau pur si simplu societatea romaneasca.

Aceast termen polisemantic este cel mai adesea utilizat in limbajul nostru comun in momentul in care ne raportam la mutimea indivizilor ce alcatuiesc populatia frumoasei tarisoare romanesti. Stiti care este cel mai daunator aspect al efectelor pe care acest cuvant il are? Faptul ca abstractizeaza, pleaca de la particular catre general, dar nu oricum, ci eliminand particularului orice urma de individualitate, trasandu-i un schelet comun cu restul si ridicand la rangul de exemplu o entitate fada.

Eu unul prefer sa nu fiu parte din societate, sau cel putin mimez apartenenta, dar in constientul meu secret o reneg in stadiul actual, prefer sa raman omul comunitatilor, caci desi pana si acestea tin sa te detaseze de anumite caracteristici specifice numai tie, o fac cu mult mai multa delicatete, pentru ca de fel comunitatile sunt umane si se constituie din si pentru interesul omului de a socializa. O comunitate poti sa o manipulezi intr-un anume fel daca ai un spirit de lider si il folosesti ca atare, daca esti foarte capabil si meriti mai mult, chiar poti sa-ti definesti propria ta comunitate, sa o faci sa fiinteze dupa chipul si asemanarea ta. Nu are niciun fel de rost sau finalitate macar sa intentionezi sa schimbi societatea in ansamblul ei, pentru ca ea este deja foarte stapana pe sine, este la fel ca si o corporatie ce detine monopol pe un anumit domeniu. Ea nu negociaza cu tine conditii contractuale, formele de atasare la ea nu sunt un acord comun de vointa, e foarte simplu...ti se pune in fata un contract, daca vrei il semnezi fara alte adaugiri sau contestatii de natura personala, daca nu este in interesul tau, nu il semnezi si suporti consecintele. Dar consecintele lipsei de apartenenta sunt dintre cele mai grave. Pun cu titlu de exemplu urmatoarea ipoteza: ce se intampla daca scuipi contra vantului? Simplu: se intoarce peste tine si te loveste tocmai saliva ta fix intre ochi, si uite asa te-ai umplut de respect. Finalitate pozitiva- zero, deci nu profita pentru nimeni sa te contrazici cu societatea. Ea este deja la o varsta venerabila, are principiile si ideile ei preconcepute, general acceptate si de larga aplicare, doar nu te ridici acum tu un ilustru necunoscut sa contrazici intelepciunea ancestrala.

Cu toate acestea, stau si ma interoghez profetic cine dracu misca masele populare si le imprima constant niste idei rupte parca din filmele horror. Si raspunsul inevitabil este unul scurt, clar si concis: masonii. Nimic mai fals. Adevaratul raspuns este ca TU faci asta, fiecare TU in parte si noi toti impreuna. Daca tu ii faci audienta lui Diaconescu atunci cand aduce niste semianalfabeti(si europarlamentari in acelasi timp) intr-o emisiune pentru a face predictii despre viitorul tarii si felul in care inventeaza ei mersul pe jos, daca te mai uiti inca la reality show-ul cu Iri si Moni si ti se par simpatici, gandeste-te cum te-ai simti ca la o sedinta cu parintii din liceu sa vina in locul parintilor bunicii sau strabunicii si pe langa asta sa mai trebuiasca sa si dezbata niste probleme organizatorice la o varsta la care viteza de gandire este pe minus si senilitatea sta sa vina. Ti-ar placea sa ai langa tine un partener de viata care sa te poata incuraja la o preblema de-a ta existentiala prin genialitatea sa cu un " Lasa ca o sa fie bine, ca sa nu fie rau"? Tu stii...Uite de asta noi nu suntem la fel, nici nu-mi doresc sa fiu la fel, dar nici chiar un geniu neinteles, pentru ca poate nici tie nu-ti place tot ce vezi, dar nu incerci sa schimbi, pentru ca nu poti, dar numai faptul ca ai recunoscut ca te detasezi de marea masa a trendsetter-ilor actuali te face mai uman si mult mai castigat.

Daca toti am recunoaste ca in noi mocneste sau macar exista o scanteie si o vizune in antiteza cu realitatea contemporana atunci un firicel de fum s-ar ridica spre cer din noi si aproape de nori fumul ar fi atat de dens incat s-ar putea confunda cu emisiile unui vulcan, iar vulcani se nasc mereu, pana si cei adormiti erup pe alocuri, deci raspunsul la orice intrbare este acelasi: Gandeste, nu doare...

Micism contemporan

Daca stau sa gandesc un pic la Romania noastra draga, si incerc sa o personalizez intr-un oarecare fel imi sare in fata imaginea unei virgine violate. Nimic mai imoral, mai denigrant sau mai inuman de atat nu cred ca poate exista pe acest pamant decat sa iai unei fiinte chiar fiinta. Si gestul oripilant nu este singular, am in minte siruri de atrocitati repetate cu desavarsita indemanare de tot felul de epigoni sinistri.

Acum ceva timp s-a initiat o campanie numita "Mari romani"- admirabila, chiar geniala idee, sa dai unui popor obosit de atata lipsa de substanta optiunea de a constientiza faptul ca undeva in adancul nostru abisal avem principii, avem valori si oameni care le-au promovat. In cadrul unei dezbateri televizate pe aceasta tema a fost invitat sa dezvolte acest subiect fostul ministru de externe al Romaniei: profesorul Adrian Cioroianu. Nimic mai firesc pana aici, doar ca tezele emise de domnia sa in cadrul emisiunii nu numai ca tineau de domeniul fantasticului, dar a tinut cu precadere sa insulte o serie de domnitori romani, considerati simboluri nationale si am sa ma opresc putin asupra lui Stefan cel Mare. Stimatului ministru si inalt demnitar al statului i-a sclipit ideea de a spune despre domnitor cum ca nu ar trebui sa reprezinte o mare personalitate nationala, pur si simplu...A fost un domnitor violent, a purtat razboaie in serie, a tinut tara Moldovei mai mereu in conflict cu vecinii sai si mai presus de atat, a venit chiar cu o brilianta idee despre ce ar fi trebuit sa faca marele domnitor: o universitate. Acum, scriind aceste randuri, sunt inca contrariat de felul cum un om pe mana caruia tara a dat un minister menit sa reprezinte intr-un mod imaginea ei in afarele granitei a reusit in doar cateva fraze sa se compromita intr-un mod josnic. Imi permit sa-i amintesc eu, in prima instanta, ce anume nu a facut Stefan cel Mare: nu a confundat Georgia cu Azerbaidjanul, nu a raspuns secretarul de stat american Condoleeza Rice decat cu elevatele replici "Da, sigur" şi "E corect", nu a dorit sa cumpere un teritoriu in desertul egiptean pentru a-i deporta pe infractorii romani, nu a ridicat degetul mare de la mana dreapta regelui Spaniei in semn de OK si nici multe alte astfel de iesiri. Ba mai mult s-a facut respectat in toata Europa prin rezonanta pe care faptele sale au dat-o numelui.

De la un istoric te astepti la o farama de profesionalism atunci cand analizeaza viata si domnia unui fost mare domnitor. Ar fi trbuit sa analizeze tot ce a intreprins acesta in cadrul politic, goegrafic, social si demografic al secolului al XV-lea. Daca ar fi facut aceasta miscare fireasca intuitia demna de orice fiinta umana i-ar fi soptit ca Stefan cel Mare a fost un geniu; a fost un dictator feroce in trebuie interne ale statului si cu toate luptele pe care le-a dus Moldova intrase pe un drum comercial extrem de profitabil-facand interferenta intre Rasarit si Apus, a nimicit orice urma de boierime rebela dand continuitate si astfel consistenta domniei sale, a fost un strateg stralucit si a ales tot timpul locurile in care tinea bataliile asa incat sa serveasca pe cat mai bine intereselor militare ale tarii, a fost un vizionar pentru ca desi era de vita nobila a inteles sa ridice la lupta pentru fiinta neamului toata suflarea tarii, a fost un politician desavarsit stiind sa atraga de partea sa multimile, si nu prin teroare cum se obisnuia in acea perioada, ci din dragoste pentru un lider adevarat; a stiut sa profite de pe urma victoriilor si sa-si faca numele laudat si sustinut de Papa de la Roma, lucru deloc lipsit de importanta, atat culturala cat si militara si politica. A fost un iubitor al pacii si un crestin adevarat, a daruit tarii noastre un tezaur cultural fara seaman si a dorit sa tina vie flacara romanismului si in celelate provincii romane( interventia sa diplomatica la regele Ungariei Matei Corvin pentru eliberarea lui Vlad Tepes si ajutorul militar dat acestuia pentru reinscaunarea pe tronul Tarii Romanesti). Se poate vorbi intr-un mod peiorativ despre un om care din micimea lui fizica a dat nastere unui mit istoric, care a infruntat marile forte militare ale vremii si le-a infrant, puteti oare domnule Cioroianu dumneavoastra sa stati drept, dar doar atat si nimic mai mult, sa faceti fata unei confruntari a privirilor cu Putin, desigur, fara sa deveniti penibil...In momentul in care ati patat cu un singur cuvant o emblema de frunte a romanilor, v-ati sters din cartile de istorie pe care singur le scrieti.

Romania are nevoie de mari romani, ea nu este o planta fara seva, si asa cum a spus regele Carol la inaugurarea Universitatii din Bucuresti, noi nu avem atat de mare nevoie de specialisti (ca dumneavoastra), ci de caractere.

Buna dimineatza, Luna...

La un moment dat un mare matematician roman a pariat cu un amic al sau ca el poate sa fie un tot atat de bun poet, pe cat este ca matematican. Este vorba despre Dan Barbilian, cunoscut in literatura drept Ion Barbu. Si a castigat desigur pariul, a scris o serie de poezii bune, foarte complexe si tot atat de greu de inteles ca si spatiile barbiliene din matematica.

Complexitatea anumitor factori ce ma inconjoara ajunge uneori sa ma demotiveze si sa ma faca sa vreau sa raman pe cat de mic sunt acum. Dar vocea constiintei imi spune ca daca incerc sa fug de inevitabil sigur o sa pierd. Se intampla sa simt ca sunt mic intr-o lume mare sau mare intr-o lume mica. Oricum nu ma potrivesc in adancul meu cu ea, dar marirea si gloria nu au fost niciodata ale oamenilor cu un caracter impecabil, ci foarte adesea celor din polul opus, sa spunem...adaptabililor. Omul este la baza un animal social, adeseori lasa doar animalul sa actioneze, alteri tine societatea sa il cizeleze si sa il transforme in ceea ce acum se numeste omul modern. Omul modern nu are sentimente, doar resentimente, nu are principii, doar vicii, nu are constiinta, doar interes si nici valoare, doar scop. Ar trebui sa fiu asa: sa ma trezesc zi de zi cu gandul ca azi lucrez din nou, trebuie sa fiu atent la "mancatorie", mi-as dori sa promovez, trebuie aplicat binecunoscutul ritual al "pupiincurismului", vreau bani mai multi, strang cureaua, fac sacrificii, fac eforturi sa ma autodepasesc, vreau o familie, pt asta am nevoie de casa, masina, situatie...altfel ti se limiteaza drastic aria femeilor disponibile. De fapt, am convigerea ca aplic toate regulile de mai sus intr-o mai mare sau mai mica masura. Nici nu ar putea fi altfel, caci daca esti un inadaptat la cerintele societatii...pababibam...nu existi, iar eu chiar simt nevoia sa exist, sa-mi fac simtita prezenta pentru ca dumnezeu ne-a dat fiecaruia un pistol, dar cu un singur foc, si daca il tragi prea devreme, s-ar putea sa te coste mai tarziu, daca il tragi prea tarziu, ...e degeaba, nu mai are impact, deci trebuie sa fiu mereu concentrat.

Fiecare lupta pe care o ai cu viata iti lasa o cicatrice, tesutul se regenereaza, semnul iti va reaminti constant de lectia primita, locul vechii rani va fi acum lipsit in mare masura de sensibilitate. Si totusi am citit intr-o revista cum ca cicatricile sunt sexy, iti dau un aer masculin. Inteligenta umana tine sa imbrace intr-o tinuta cat mai placuta chiar si urmele unei lovituri, este un gest absolut impresionant. Sincer nu sunt de acord cu asta, nu ascund cine sunt, doar tin sa cizelez putin, am destul de putine cicatrici pana acum, sunt poate un fericit, dar nu vrea sa le acopar cu absolut nimic, vreau sa nu uit de unde le am, sa-mi aminteasca mereu ca orice fac gresit se va intoarce impotriva mea mai devreme sau mai tarziu. Nu caut leac pentru niciuna dintre ele, sper ca intelegi, doar ca eu chiar cred ca vad o luminita la capatul tunelului, chiar cred ca viata trebuie traita intens, si nu ingrijorat, vreau sa adun intelepciune, sa progresez. Daca as putea sa ridic tot ce am scris si am trait in randurile de mai sus la patrat, totul ar fi mai usor, ...lasa-ma sa visez.

Iti multumesc.

Pensula fermecata

Am citit putin mai devreme cateva postari de pe blogurile unor oameni "foarte importanti" de la noi din tara. Ma ustura cortexul, nu altceva. Daca ii vezi cum sunt ei de umani pe blog, de fotogenici pe sticla, de acizi si totodata curati fiecare in parte intr-o dezbatere intre contracandidati incepi sa crezi versurile de la Parazitii, caci ei au dubla(cel putin) personalitate si o dezvolta pe-a treia acum.

Totusi as vrea sa punctez un lucru; multi dintre ei sunt extrem de capabili, doar ca ei inteleg sa utilizeze intr-un mod gresit aceasta capacitate. Ei nu constituie aceeasi comunitate cu noi, nu nu...fiecare pentru el si apoi impartim un pic de firimituri si la pasarici. Pai unul din ei, sustinea ca este dezamagit nevoie mare de felul in care este privit atunci cand intreprinde o actiune caritabila; daca ofera burse pentru copii inseamna ca se foloseste de imaginea lor, daca face o cantină socială rade de oameni pentru ca le da orez fiert, daca infiinteaza o piaţă socială cartofii sunt prea mici. Intrebarea este urmatoarea. Oare de ce pt dl Mogul conteaza foarte mult aceste pareri critice? Cum se face ca sunt atat de multe pareri critice? Ciudat, omul doar vrea sa faca un bine...hmmm...A, stai ca nu e chiar asa. Daca scopul era sa faca un gest omenos si atat, atunci nu mai mergea cu toata televiziunea in spate la deschiderea unei cantine sociale, sau la oferirea unei burse de studii unui elev sarac. Vezi tu, ideea de mediatizare are 2 taisuri: s-ar putea sa se constituie in puterea exemplului demn de urmat, ceea ce este foarte putin probabil, dar s-ar putea sa se interpreteze cum ca iti promovezi imaginea prin acele gesturi. Asa e lumea...rea, deh. Nu ca asta se intentiona in mod direct, e evident ca televiziunea se afla prin zona in mod total intamplator(surpriza...tocmai televiunea pe care, nu domnia sa, nu nu, ci familia o detine) si nu s-a putut debarasa de ea.

Vedeti domnia voastra, societatea noastra nu are un grad de inteligenta pe atat de redus pe cat ati dori dumneavostra sa il aiba, plus de asta nu sunteti singurul care aveti televiziune, mai sunt cativa si au fiecare mare grija sa va "promoveze", stiti cum e. Noi interpretam putin dincolo de fapte si incercam sa vedem interesul din spatele fesului tras pe ochi. O mana de tencuiala pe un bloc cu bulina rosie nu consolideaza fundatia, si la cutremur blocul tot cade.
Morala este urmatoarea: daca folosesti fond de ten pentru a acoperi cosurile, ai macar grija sa nu te filmeze camera de prea aproape ca s-ar putea sa se vada ceva.

Pasiunile mele

Sunt sigur ca fiecare dintre noi are pasiuni; unora ne place fotbalul, altora viata de noapte, lectura, netul, bla bla bla... Eu unul, mai comod de fel, am decis de cand eram mai mic sa am ca pasiune istoria. Cel mai probabil m-a ales ea pe mine, caci eu eram incapabil sa-mi exprim consimtamantul la 3 ani.

Totul a inceput atunci cand una dintre matusile mele, invatatoare in satul bunicilor unde mi-am petrecut copilaria mi-a citit cateva povesti ca sa adorm. Partea frumoasa a povestilor era aceea ca nu erau la fel de plictisitoare ca cele ale bunicii, cu feti frumosi si zane, zmei si pasari fermecat. Se pare ca inca de mic am avut o oarecare antipatie fata de acele idei care-mi par nerealizabile sau nematerializate in lumea noastra concreta. Revenind, povestile cu care incerca sa ma adoarma aveau pesonaje reale, fapte reale, usor digerabile de un copil de varsta mea. Pe parcursul povestirii intrebarile mele curgeau sir, si raspunsul la ele nu a fost niciodata "ca asa zicea povestea...", ci o detaliere mai exacta a oamenilor aceia si actiunilor intreprinse de ei. Personaje de genul Traian si Decebal, Mircea cel Batran, Stefan cel Mare, Vlad Tepes sau Mihai Viteazul, eroi populari ca Toma Alimos, Baba Novac(credeam pe atunci ca e vb despre o femeie), sau Pintea Haiducul mi-au invadat copilaria, dar intr-un mod placut si cu totul construciv, caci va garantez ca ma impingeau sa gandesc mult mai mult decat o poate face acum Warcraft-ul sa CounterStrike-ul la copii din ziua de azi. Pe masura ce am crescut si am inceput sa intalnesc acele personaje si la orele de istorie am capatat o sete de cunoastere mai mare, o putere de intelegere in conformitate cu varsta si mi-am imbogatit tot mai mult cunostintele. Pasiunea a dat tonul, respectabila doamna profesoara de istorie din scoala generala a descoperit aceasta pasiune si uneori pierdea o ora intraga pentru a-mi povesti mie cum s-a desfasurat lupta de la Termopile, fara sa tina cont de faptul ca nu pe toti ii interesa in aceeasi masura ca si pe mine si pentru aceste gesturi si-a castigat un loc in galeria ilustrelor persoane pe care le respect enorm, si nu sunt prea multe in viata.

In principiu acum ma intereaza istoria popoarelor antice, si in masura in care veti citi acest post si imi puteti recomanda un material interesant ma voi simti profund indatorat si va raspund de pe acum cu o recomandare a mea. Vizualizati pe Youtube cateva secvente despre istoria anticului oras Cartagina, despre razboaiele punice si ilustrul general cartaginez Hannibal Barca. Imi permit sa anexez si un link in masura in care veti avea curiozitatea sa-mi urmati sfatul: http://www.youtube.com/watch?v=MveyHX7fmfA
Va multumesc.

Impozit pe idei

Observ ca in ultima perioada se discuta in mod constant despre criza economica mondiala, este practic un subiect de coversatie de-a dreptul oportun si viabil pentru o discutie usoara la o cafea cu o cunostinta noua sau chiar si cu un amic mai vechi in momentul cand ne regasim in pana de idei. Intrebarea existentiala ce va naste aceasta discutie este: "Cand se termina criza?". Am impresia ca in cel mai scurt timp acesta intrebare va inlocui cu un nesperat succes acea banala "La voi cum e vremea?". Clar e un subiect care va aduce in prim plan toate cunostintele noastre temeinice despre economia mondiala si politicile guvernamentale de relansare economica precum si acele profetii fantasmagorice ale unor moguli clarvazatori cu lipici la media.

Foarte reusita mi s-a parut ideea Guvernului cu impozitul forfetar; Ministrul IMM-urilor, Comertului si Mediului de Afaceri, a declarat ca impozitul minim (forfetar) este o masura temporara si ar putea fi anulat din toamna, in functie de performantele economice. De asemenea, ministrul afirma recent ca impozitul forfetar este o masura eficienta de scoatere a economiei gri la suprafata, insa acesta ar trebui aplicat de anul viitor, pentru ca acest impozit ar putea omori respectivele IMM-uri in actualele conditii economice.

Concluzia ce se extrage din aceasta situatie este urmatoarea: cum impozitul forfetar este se impune incepand cu 1 Mai 2009 rezulta ca nu vom mai avea deloc evaziune fiscala in Romania, caci aceasta boala a sistemului economic de la noi din tara si-a gasit un inamic feroce: impozitul forfetar. Unii dintre noi am putea zice ca este o masura puerila ce dovedeste incapacitatea statului de a atrage fonduri banesti din alte surse, decat din sugrumarea unor mici intreprinzatori si asa fictivi sau insignifianti pe piata; macar sa ii lichidam de tot, caci "aici sunt banii dumneavoastra".

Propunerea mea legislativa pentru iesirea din criza este un alt tip de impozit, unul mult mai original decat anterioarele: impozitul pe idei. Cu siguranta ar fi o sursa de venit foarte activa si ar scoate din limbajul nostru acea gluma cum ca oamenii care au multe idei sunt idioti; ba pardon, sunt idealisti, dar de acum sunt pe banii lor, caci o sa le iasa din cap si ultima idee de afaceri pentru ca ideea costa si de materializat...cam greu daca nu faci bani macar pentru darile la stat. Imaginati-va ce impozit trebuia sa plateasc acel idealist care a dezvoltat ideea impozitului forfetar... Am zis!!!